Partidele si-au lansat recent programele electorale cu care spera sa atraga un numar cat mai mare de votanti la alegerile parlamentare de la sfarsitul lui noiembrie. Reprezentanti ai celor mai importante 3 partide au fost invitati la Realitatea TV la un talk-ssow in care sa-si expuna strategiile de guvernare: Cristian Diaconescu (PSD), Cristian Boureanu (PD-L) si Ioan Ghise (PNL). Daca primii doi sunt personalitati relativ respectabile (ceea ce nu e putin pentru o tara ca Romania) si carismatice, ilustrul penelist, care pare a-si fi mutat domiciliul in cutiuta colorata face mai degraba parte din grupul numeros al personajelor insolite ce se perinda pe la Realitatea si pe la alte posturi (Paunescu, Vadim, diversi si anonimi PC-isti etc). Acest fenomen merita o analiza mai amanuntita. Chiar sa nu aiba partidul de la guvernare la dispozitie oameni mai 'digerabili' in cadrul sau? E greu de inteles aceasta tendinta de auto-mediocrizare prin pedepsirea initiativei si promovarea imbecilitatii supuse, si nicaieri nu e mai vizibila decat in cadrul PNL. Dar sa revenim la lansarea programelor electorale.
In aceasta toamna se numara promisiunile. PNL si PSD mizeaza, asa cum era deja evident pe pomenile acordate pensionarilor. Dincolo de orice doctrina, pomana electorala e principalul instrument de atragere a voturilor in aceasta campanie. Nu conteaza de unde sunt luati banii (cum de unde? doar e crestere economica, domne'!), nu conteza ideologia partidelor, efectele pe termen mediu si lung, opiniile economistilor (atat din interiorul cat si din afara tarii), supraincalzirea economiei, inflatia (cu care se Isarescu se tot lupta si tot mareste dobanda) nu: ceea ce ii trebuie acestei tari sunt ajutoarele sociale. Astfel, asa-zisele programe au devenit o forma de publicitate de prost gust prin care partidele, ca niste curve ieftine, scot cat mai mult la vedere pentru a-si spori numarul de clienti. Alegerile si campania nu sunt decat o prostitutie politica in care votantul il alege pe cel care 'da mai mult'.
Competitia dintre cocote atinge grotescul, partidele si membrii acestora renuntand la orice urma de demnitate ar mai fi avut (cine stie, poate chiar mai aveau ceva?). PNL-ul intentiona sa creasca pensiile de la 1 noiembrie. PSD, incordandu-si muschii socialisti, da cu pumnul in masa si cere ca aceasta crestere sa aiba loc de la 1 octombrie, in caz contrar ameninta cu o motiune de cenzura(!). PD-L-ul, vazandu-se lasat pe din afara si pierzand voturile batranilor, iese la rampa cu propunerea de a mari pensiile minime, in special pe cele ale agricultorilor, dupa cum spune Cristian Boureanu. PD-L initial se opusese maririi pensiilor de catre Executiv, motiv pentru care Cristian Diaconescu a gasit de cuviint sa-l traga de urechi pe tizul sau, ca vezi Doamne, pedelistii nu ar fi preocupati de soarta poporului.
In cadrul discutiei s-au bifat si alte teme, cum ar fi justitia, Cristian Diaconescu mormaind ceva despre faptul ca interventia politicului in justitie in scopul declarat de a o imbunatati nu poate avea decat consecinte nefaste. Chiar asa sa fie? Da, cel putin la o prima vedere. Interventiile in justitie nu au adus mare lucru bun pana acum. Totusi, justitia nu este afectata doar de presiunile politicienilor. Daca un judecator primeste mita in schimbul solutionarii unui caz in favoarea uneia dintre parti, nu se cheama ca a intervenit politicul. Si din moment ce coruptia atinge cote ingrijoratoare, nu e de asteptat ca politicienii sa faca ceva, din moment ce e clar ca justitia, singura, nu se poate indrepta? Pe de alta parte, mi se pare amuzant ca tocmai pesedistul a gasit de cuviinta sa infiereze interventiile in justitie. Dupa doua guvernari in care fostii comunisti au facut din tipa legata la ochi o tarfa ieftina, dupa ce s-au destrabalat cu ea, dupa ce in urma cu cateva saptamani, au votat vehement impotriva aducerii proprilor membrii in fata procurorilor (daca nici asta nu e interventie a politicului, atunci ma inscriu la blogul lui Iliescu), ei condamna influentarea procedurilor juridice? Da! Si o fac cu toata convingerea, din toata inima lor de bolsevici capitalisti, cu constiinta impacata si pusculita umflata:
"Este o initiativa radicala, care va desfiinta orice posibilitate de interventie in actul de justitie si care va rupe nodul gordian. Orice cetatean al Romaniei este la fel de important ca presedintele Romaniei sau ca orice ministru. Sa lasam poporul sa decida." (Mircea Geoana, despre initiarea unui proiect de lege privind modificarea Constitutiei in sensul eliminarii oricarei forme de imunitate pentru presedintele tarii, membrii guvernului si parlamentari)
Sa lasam poporul sa decida. Nu strica totusi ca, pentru a preveni eventuale decizii anapoda, sa-l imbiem cu paine, ajutoare, pensii, si ce s-o mai gasi prin debaraua parlamentului, sub dosarele lui Felix si Iliescu.